O echipă care a jucat în Liga I în sezonul recent încheiat S-A DESFIINȚAT

O echipă care a jucat în Liga I în sezonul recent încheiat S-A DESFIINȚAT
Publicat: 23/05/2014, 13:13

„În Adunarea Generală s-a decis ca fotbalul să fie desființat și în perioada următoare să se facă și dezafilierea de la federație. Ne pare rău, dar motivele au fost foarte clare și au împins la această decizie”, a spus Anghel.

La rândul său, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat că s-au făcut eforturi pentru ca gruparea să termine campionatul Ligii I, din respect pentru celelalte echipe, pentru federație și pentru cei implicați în munca acestei formații, precum și, nu în ultimul rând, pentru a nu face rău, indirect, și celeilalte echipe a Brașovului.

„S-a încheiat un drum, dar trebuie să fim cu toții conștienți că aceasta este decizia cea mai bună. Nu se putea continua, din motive financiare. S-au făcut eforturi mari ca această secție să termine campionatul, din respect pentru jucători, federație, pentru celelalte echipe, dar nu în ultimul rând pentru a nu face rău, indirect, echipei FC Brașov, care se afla într-o situație delicată. Ne bucurăm că am încheiat acest proiect, așa cum a fost el, cu bune și mai puțin bune, dar clubul Corona are în acest moment alte responsabilități, față de secțiile care fac cu adevărat performanță, și anume hochei, sporturile de iarnă și evident handbal. De asemenea, ne propunem să înființăm la Corona o secție de polo și de natație, pentru că avem infrastructura potrivită pentru acest lucru”, a spus primarul.

El a precizat că primăria nu se poate implica în susținerea formației FC Brașov, care a reușit să se salveze de la retrogradare cel puțin până la o decizie a TAS în cazul licenției FC Vaslui.

„Le mulțumesc jucătorilor și tuturor celor care au lucrat la acest proiect și le doresc mult succes la echipele la care vor merge. Este bine că Brașovul va avea și la anul echipă în prima ligă, prin FC Brașov, cărora le doresc, de asemenea, mult succes și un proiect care să dea roade și să aducă performanță. Noi nu ne putem implica la această echipă, dar Brașovul va face totul pentru secțiile de care spuneam și care, cu siguranță, într-un viitor apropiat vor aduce mândrie orașului”, a spus George Scripcaru.

Echipa de fotbal Corona Brasov a retrogradat în Liga a II-a la finalul sezonului 2013-2014, după ce a ocupat ultimul loc, 18, cu 14 puncte (două victorii, opt rezultate de egalitate și 24 de înfrângeri), în primul eșalon fotbalistic intern.

În Adunarea Generală s-a decis, de asemenea, ca secțiile de hochei, handbal și sporturi individuale să aibă un buget consistent în sezonul viitor, care să permită atingerea performanței la cel mai înalt nivel.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Reacție tranșantă a Bisericii Ortodoxe Române după imaginile cu „Cina cea de Taină” de la...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
COPACII au început să „FUGĂ” de SCHIMBĂRILE CLIMATICE! Iată cum!
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât de mare poate crește creierul animalelor? Misterul e la un pas de a fi...